Quick idea: Preferatele lunii August

miercuri, septembrie 02, 2015



Am sentimente contradictorii in ceea ce priveste venirea sezonului rece - sunt pregatita pentru etalarea esarfelor, a cardiganelor si a botinelor printre frunzele ruginii, dar nici nu vreau sa aud de sporturile precum saritura in lungime peste balta sau canotaj prin mocirla.

Anyway, haideti sa vobim despre preferatele lunii August - care sunt multe, diverse si colorate. Poate pana la sfarsitul postarii decid daca ma bucura venirea toamnei sau nu.

1. Eyeliner Maybelline Master Precise  - Am dat peste postarea Ioanei in timp ce cautam swatch-uri Melkior... si am ajuns sa-mi cumpar o carioca Maybelline. Nu aveam neaparat nevoie de ea, dar mi-a prins bine in tot timpul cat am fost plecata din Bucuresti, fiind mult mai travel-friendly decat un gel liner. Culoarea este intensa, rezista pe tot parcursul zilei si nu costa o avere. 

2. Fond de ten Max Factor Skin Luminizer - Fondul asta de ten sta de aproximativ un an in sertar pentru ca nuanta pe care o am (60 sand) era prea inchisa pentru mine. L-am luat cu mine la mare, stiind ca o sa ma bronzez, si m-am indragostit iremediabil! Ofera o acoperire medie, arata natural si lumineaza discret tenul. 

3. Balsam Gliss Hyaluron Hair Filler - Mi-am supus parul la nenumarate cazne in ultima perioada, cu vizite la mare sau la piscina, dar arata impecabil. Balsamul de la Gliss este unul dintre "vinovati", asa ca va invit sa citit review-ul lui aici.

4. Spray-ul Bioderma Apres Soleil SOS  - Datorita lui colegul meu de apartament a putut sa doarma linistit dupa ce s-a parlit in drum spre oaza cu bere, iar eu am apreciat senzatia de racoare pe care mi-o ofere dupa fiecare tura de plaja. Daca vreti sa cititi mai multe despre trio-ul Bioderma care m-a insotit la mare, gasiti postarea aici.

5. Crema anticelulitica Elmiplant Bodyshape - Nu cred in puterea cremelor de a-i da sah mat celulitei, insa am folosit-o in fiecare zi pe Elmiplant Bodyshape. De ce? Pentru ca ofera o senzatie de racoare fantastica si hidrateaza foarte bine pielea. E perfecta pentru vremea caniculara!

6. Benzile pentru fata Farmec - Benzile.astea.sunt.absolut.minunateee! Zau asa, am incercat sa-mi iau mustacioara prin n metode, cu m produse, dar niciodata nu am dat peste ceva atat de rapid si eficient. De multe ori ma trezeam cu jumatate de ceara lipita inca de piele sau cu o turma de fire inca la locul lor. Nu si cu benzile astea de la Farmec! Nu stiu daca ceara alba sau arganul face diferenta, dar nu-s la fel ca cele din gama normala.


Terminasem toate episoadele din Devious Maids, Mistresses si PLL cand am dat peste...Masters of sex. Stiu ca suna putin (mai mult) obscen, insa serialul este foarte, foarte interesant. Actiunea se petrece undeva in anii '50 si-i are ca protagonisti pe pionierii stiintei sexualitatii umane. O sa vi sa para amuzant cum a inceput totul si ce se stia - sau mai bine zis, ce nu se stia - la acea vreme. Scenele de sex sunt mult, mult mai pasnice decat in Game of Thrones, de exemplu, iar persoanele implicate sunt legate deobicei la EKG.

La capitolul muzica se pare ca am mers pe aceeasi linie "senzuala" cu Tonight, al lui John Legend si Only love can hurt like this al lui Paloma Faith.

Si ca sa-mi mai spal din pacate, o recomandare yoga-related - Adriene. Imi place ca face sa para totul atat de usor, amuzant, cand de fapt nu-i deloc asa. Dupa o sesiune de 30 de minute de yoga, eu una sunt un lac de apa.


Acum ma gandesc serios daca nu ar fi cazul sa-mi "falsific" preferatele. Dar suntem adulti, nu? Te mai uiti si la Disney, mai asculti si-un John Legend - in special cand colegul de apartament e plecat pe meleagurile natale si tu te topesti de dor de caldura in capitala.

Si ca sa concluzionez problema din prima parte a postarii - imi pare bine ca vine toamna. There, I've said it! Voi de care parte a baricadei sunteti? 

17 comments