Inspired by: Makeup bag & routine

luni, septembrie 24, 2012

Ok toamna draga, nu iti voi zgudui tronul de anotimp preferat de sub poponete. Ati vazut ce vreme frumoasa este?! :D Se pare ca amenintarile mele dintr-o postare anterioara au functionat.

Imi pare atat de rau ca iubitul meu sta cu fundul in sus in vie incercand sa stranga recolta, in loc sa fie aici cu mine. Uneori simt ca pierd mult prea mult din cauza distantei de 300 de km dintre noi. Vara cand e frumos, cand esti liber si ai timp de orice, noi suntem despartiti de 5 ore de mers cu trenul. Cand ma uit acum pe geam la soare mi-as dori sa fiu cu el pe banca in Herastrau. Si mi-au dat lacrimile...moving on, quick!


Mi-a venit ideea de a face o serie de 3-4 postari despre rutina mea zilnica de ingrijire a parului, fetei si corpului. Nu-s sigura ca va prinde, dar mie cu siguranta imi place sa ma bag cu nasul in treburile altora, sa vad ce au prin baie sau portard. Mai fur o idee despre vreun produs miraculos. xD Sunt curioasa de fel, ce sa fac?

Vom incepe cu smacurile pe care le folosesc aproape zilnic si far' de care nu prea mai ies in lume decat foarte rar. Sa nu ma intelegeti gresit, nu mor daca nu m-am dat cu fond de ten sau nu mi-am umplut un pic sprancenele, dar imi dau o anumita siguranta, imi sporesc increderea in mine. Cred ca de fapt pentru asta este machiajul, sa ne accentueze partile bune si sa ne faca sa ne simtim frumoase, sigure. Nicidecum sa avem o masca, un paravan.

Mai intai sa va arat ce portfard micut si dragut am avut pana acum cateva saptamani...saracul a ajuns sa dea pe afara si a fost inlocuit cu o ditai vaca in care incap de toate. Ce-am evoluat nene, de la un rimel si-un creion la...asta!


Pare destul de plin, a? Ei bine o sa fiti surprinse, nu folosesc prea multe produse. Haideti sa le luam pe rand.

Produsele pentru fata
Pensulele sunt curate, culoarea galbuie e de la utilizari indelungate (s-au patat)

Dupa cum vedeti am 2 fonduri de ten si o pudra. De cele mai multe ori intind mana dupa Almay, pe care-l aplic cu degetele. Daca vreau ca machiajul sa tina ceva mai mult sau am un cos la bord, folosesc si pudra Physicians formula cu kabuki-ul sau pensula F80 de la Sigma. Nu am niciun blush deoarece fondurile de ten pe care le am nu au grad mare de acoperire si mi se vede roseata naturala din obraji. De bronzer iar nu se pune problema pentru ca-s prea alba si nu am gasit nimic sa ma multumeasca.

Produsele pentru sprancene/gene
Scuzati lipiciul de pe rimel, nu l-am putut da jos

Clestisorul va spun sincer ca-l folosesc de foarte putin timp. Aveam impresia ca-i un mare cachi pana am aflat cum se foloseste cu adevarat. Deobicei il pun la munca cand nu folosesc creion pe pleoapa pentru a crea niste gene mai vavooom. Astor Big&Beautiful mascara este preferatul meu de ceva timp, acesta fiind chiar un tub nou nout, cumparat de curand. Pentru sprancenele mele amarate, chele si drepte, folosesc cele 2 farduri din quad-ul elf si rimelul transparent de la essence. Am fost recent la o cosmeticiana, si-a facut aia cruce si a zis ca n-are ce sa-mi faca la ce minunatii am...De cate ori n-am auzit raspunsul asta! :( Ma enerveaza la culme ca par mereu incruntata si suparata desi sunt o persoana destul de vesela. Booo...

Produsele pentru ochi
Scuzati iar lipiciul de pe tusul Astor...ma enerveaza etichetele astea!

Ei pe astea nu le folosesc atat de des. Obisnuiesc sa ma dau doar cu rimel, sa-mi pun in coltul intern niste fard sclipi-cipi si pa. Dar cand simt eu ca imi sta parul un pic nasol sau am burtica cam umflata mai trag o linie si cu creionul. Sau de cele mai multe ori imi liniez waterline-ul superior. Da un efect genial de gene pline, muuulte si frumoase. Creionul meu preferat este cel Avon, imi place si tusul Astor insa nu prea rezista amaratul...Pensula am luat-o mai demult pentru gel liner insa acum o folosesc ptr a tintui in loc creionul (cu fardul din imagine) sau pentru a face codite. Cu creionul nu prea ies codite...

Cele mai folosite farduri sunt cele inchise din paleta elf si cel vanilat din paleta Versus de la NYX. Chiar ma gandeam daca sa mi-o recumpar pe cea din urma sau sa apelez la Wet n Wild. Hmmm...Astept sugestii!


Eiii si cam astea au fost jucariile mele. Le tin pe toate in portfard deoarece ma machiez in baie insa ele sunt depozitate-n camera. Nu e bine sa fie supuse la temperaturi mari si aburi, asa ca aveti grija sa nu le tineti nici voi intr-un loc neadecvat. Daca va intrebati unde imi sunt pensulele, restul de creioane sau chestiile de buze, ei bine pe acelea le iau din camera numai daca am chef sa le folosesc, altfel as avea un portfard de marimea unei valize mici. xD Glumesc, n-am chiar atatea cosmetice! 

Voi ce produse folositi zilnic?

31 comments